Istoric

La începutul secolului XX, vechiul local al Gimnaziului Evanghelic din centrul oraşului nu a mai corespuns ca spaţiu cerinţelor de atunci, ceea ce a dus la ideea construirii unei noi clădiri. Acest local a fost vândut statului, de către Parohia Evanghelică, la 7 octombrie 1900, cu suma de 120.000 de coroane. După mai multe variante, s-a hotărât cumpărarea unui teren pentru noua construcţie, pe fosta stradă a Măcelarilor (azi Bulevardul Republicii). Acest teren, în întregimea lui, a avut forma unui dreptunghi, cu un front la stradă de 192 m, înspre vechiul târg de vite de 209 m şi lungimea de 230 m.

Directorul de atunci al gimnaziului, Georg Fischer, a apelat la donaţii pentru începerea construcţiei, în primul rând de la elevi şi profesori. În 1901 suma adunată a fost de 44.237 coroane. Dorinţa de emancipare prin educaţie şcolară a fost atât de mare în zonă, încât implicarea la construcţia noului gimnaziu a cuprins şi alte etnii decât cea germană. Pentru exemplificare dăm câteva nume: Paul Beşuan - constructor, Maria Buhăţel - pensionară, Ioan Dan - medic, Nicolae Hăngănuţ - medic la Prundul Bârgăului, Mihai Mihăilaş - jurist, Leon Scridon - jurist, Daniel Serafim - brutar, Gavril Tripon - avocat, viitor prefect al judeţului şi alţi contribuabili care au înţeles rolul şcolii în formarea tinerilor.

În anul 1908 s-a format o comisie care trebuia să supravegheze modul de executare a lucrărilor, formată din Georg Fischer, Iani Henrich, Rausen Strauch, Gottfried Simbriger şi Karl Zsutz care, studiind proiectul, a hotărât introducerea încălzirii centrale proprii, acoperirea cu eternit în loc de ţiglă iar tavanele să fie realizate din beton armat, nu din lemn. Deoarece sumele adunate erau de numai 300.000 de coroane s-a renunţat la sala de gimnastică şi la 8 aprilie 1908 au început lucrările la fundaţie, la 20 ianuarie 1909 s-a încheiat acoperişul din eternit iar la 3 iunie 1909 au început lucrările la încălzirea centrală cu aburi, în antrepriza firmei "Becsky şi Toth" din Budapesta. În 1910 a început mobilarea clădirii de către fabrica de mobilier şcolar H. Uhlmann.

În toamna anului 1911 s-a dat în folosinţă această clădire. În numărul 42 al ziarului local din Bistriţa se arăta că: "Dorinţa ca ziua de dare în folosinţă a noii clădiri, să fie o zi festivă, s-a împlinit: a fost cu adevărat o zi festivă în adevăratul sens al cuvântului şi de neuitat pentru toţi cei care au participat. Au fost prezenţi printre alţii, reprezentanţi ai Gimnaziului Grăniceresc Năsăud, ai Gimnaziului de Stat Dej, ai Gimnaziului Superior Sibiu ca şi ai celor din Mediaş, Sighişoara şi Reghin". Festivitatea a început dimineaţa şi s-a încheiat la amiază cu masa festivă, în sala Casei de Cultură din parc, la care au participat peste 300 de invitaţi.

Datele de mai sus întregesc imaginea unei perioade în care setea de emancipare prin şcoală a adunat la un loc toţi factorii şi marile personalităţi ale vremii, întru împlinirea unui vis care vine din 1863 o dată cu înfiinţarea Gimnaziului Grăniceresc Românesc Năsăud şi continuând cu înfiinţarea Şcolii Normale Năsăud şi a primului liceu românesc din Bistriţa, toate în 1923, liceu care trecând prin mai multe restructurări a ajuns la ceea ce astăzi există sub denumirea de Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa.

prof. Leon Titieni

100 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Odată cu darea în folosinţă - 1911 - a localului actual, acesta şi-a primit beneficiarii, care au fost elevii Gimnaziului Evanghelic German, găzduiţi până atunci într-un local vechi şi neîncăpător, situat în centrul oraşului, lângă Biserica Evanghelică. În timpul războiului, populaţia şcolară germană a emigrat iar puţinii tineri rămaşi şi şcolarizaţi nu ocupau spaţiul localului. Aşa se face că în anul şcolar 1944 - 1945 activităţile şcolare româneşti au fost concentrate în actualul local al Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa.