Istoric

Colegiul Național Liviu Rebreanu funcționează în perimetrul fostului Gimnaziu Evanghelic C.A. Până în 1911, acesta era situat într-o clădire din piața centrala, în imediata apropiere a bisericii evanghelice. Această clădire a fost vândută în anul 1900 primăriei orașului și a fost cumpărat terenul actual al colegiului, iar în 1911 a fost inaugurată clădirea principală a Colegiului, situată pe Bulevardul Republicii.

După unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918, Gimnaziul Evanghelic a rămas o școală particulară, condusă de Biserica Evanghelică, dar s-a supus legii învățământului din România. În 1920 a devenit obligatorie predarea limbii române și a limbii franceze, alături de științele naturale, matematica și limba germană.

Legea adoptată în 1928 - Legea pentru organizarea învățământului secundar - se aplica atât școlilor de stat cât și celor particulare. Ciclurile de învățământ secundar erau: cel inferior (clasele I, II, III) și cel superior (IV, V, VI, VII).

Cedarea Transilvaniei de nord către Ungaria, impusă de Dictatul de la Viena din 1940 a afectat toate școlile din regiune, inclusiv pe cele evanghelice. Activitatea a fost cu atât mai mult afectată de război, un număr mare de elevi și profesori fiind concentrați pe front. În martie 1944 activitatea Gimnaziului Evanghelic a fost întreruptă, în clădire fiind organizat un spital militar.

După încheierea războiului, activitatea școlilor germane din România s-a restrâns semnificativ, numeroase clădiri fiind cedate altor școli. În Bistrița s-a reînființat în 1945 Liceul “Alexandru Odobescu”, care a primit clădirea fostului Gimnaziu Evanghelic. Tot aici a funcționat între 1945-1948 Gimnaziul de fete.

Activitatea liceului s-a desfășurat apoi în conformitate cu Legea învățământului din 1948, pe model sovietic, apoi în conformitate cu legile din 1968 și 1978.

În clădirea fostului Gimnaziu Evanghelic a fost organizată Școala medie mixtă nr. 1, prin unirea Liceului “Alexandru Odobescu” cu Liceul teoretic de fete.

În 1953 Școala Medie se numește din nou liceu. În 1965 devine Liceul real-uman nr. 1,  iar în 1971 își schimbă denumirea în Liceul de matematică-fizică “Liviu Rebreanu”.

După revoluția din decembrie 1989 unitatea de învățământ își ia numele Liceul Teoretic “Liviu Rebreanu”, iar din 1999 se numește Colegiul Național “Liviu Rebreanu”.

Învățământul în limba germană a fost întrerupt după război și reluat la începutul anilor 1950. Plecarea din România a majorității sașilor a dus la întreruperea lui în 1981. A fost reluat în anul școlar 1997-1988, în prezent existând o clasă cu predare în limba germană la toate nivelurile.

Conducerea școlii a fost asigurată până în 1945 numai de directori de naționalitate germană, iar din 1945 de directori de naționalitate română:

• 1910-1914 - Georg Fischer
• 1914-1930 - Albert Berger
• 1930-1935 - Ernst Ihl
• 1935-1944 - Thomas Frum
• 1945-1948 - Ștefan Lupu
• 1948-1951 - Ioan Gâliciu
• 1951-1954 - Ecaterina Bratu
• 1954-1957 - Leon Titieni
• 1957-1973 - Vasile Haja
• 1973-1978 - Virgil Săcărea
• 1978-1986 - Ioan Oltean
• 1986-1990 - Nicolae Sanda
• 1990-1999 - Constantin Rus
• 1999-2001 - Mihai Mureșan
• 2001-2007 - Constantin Rus
• 2007-2009 - Ioan Pop
• 2009-2016 - Constantin Rus
• 2016-2021 - Susana Gălățan
• 2021-prezent - Monica Halaszi