CNLR> Resurse umane > AD HONOREM EMERITUS > Tretiu Maria

Tretiu Maria

Subsemnata, profesoarǎ pensionarǎ, Tretiu Maria prezint acest raport de autoevaluare in conformitate cu "Regulamentul privind acordarea de distincţii şi premii personalului didactic din învǎţǎmântul preuniversitar .

Am absolvit facultatea de Ştiinţe Naturale - geografie din cadrul Universitǎţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca in anul 1959. Dupa absolvire în anul 1959-1960 mi-am desfǎşurat activitatea la "Şcoala de 7 ani din Telciu". In anul urmǎtor m-am transferat la "Şcoala de 7 ani din comuna Iad" (Livezile actual). In 1961 eliberându-se o catedrǎ la "Şcoala Medie mixta din Bistriţa", actualmente Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, m-am transferat aici unde am predat biologia pânǎ la pensionarea mea din 1993. Dupǎ pensionare am mai predate aici 2 ani suplinind catedra Domnului Inspector, Totir Constantin.

Ocazional, am mai suplinit când a fost nevoie astfel, la Şcoala Generalǎ Nr.5 "Lucian Blaga", la Liceul de Artǎ Plasticǎ si Muzicǎ şi Grup Şcolar Sanitar, iar actualmente la Grup Şcolar cu profil sportiv.

In continuare vǎ voi prezenta date despre activitatea mea profesionalǎ, din întreaga carierǎ didacticǎ de 34 de ani, date care sǎ motiveze solicitarea de a mi se acorda Diploma de Excelenţǎ în conformitate  cu criteriile specifice necesare obţinerii acestei distincţii.

I. Am obţinut în fiecare din cei 34 de ani de activitate calificativul "FOARTE BINE" ( ANEXA 1).

II. In întreaga perioadǎ de activitate ca profesoarǎ de biologie am pregǎtit in mod corespunzǎtor elevii atât teoretic cât şi practice pentru participarea la Olimpiadele de biologie (faze şcolare, judeţene si naţionale). In continuare voi prezenta câteva din rezultale obţinute de elevii pe care i-am pregǎtit la diferite etape ale Olimpiadei de biologie axându-mǎ pe cei premiaţi la faze naţionale.

1986 - Bacǎu - menţiune - Vlad Dǎnilǎ

1988 - Slatina - mentiune - Sanda Nicoleta

1989 - Râmnicu-Vâlcea - menţiune - Moldovan Ioana

1990 - Turnu-Severin - premiul special - 2 eleve : Trifan Loredana si Murşan Claudia ( ANEXA ... )

1991 - Suceava - premiu special - Marti Alina

1993 - Deva - premiu special - Ceuca Ioana (ANEXA ...)

 

III.                      O preocupare mai veche a mea a fost pregǎtirea unei tematici bine puse la punct în vederea Concursului Naţional de biologie "Emil Racoviţǎ". Am participat la mai multe ediţii a acestui concurs ca membrǎ a Comisiei Centrale, unde am desfǎşurat conform protocolului atât o activitate de corectare a lucrǎrilor scrise ale elevilor cât şi o elaborare a subiectelor pentru proba scrisǎ şi practicǎ. Anexez în sensul acesta pliantele cu Comisia Centralǎ ale unora din ediţiile la care am luat parte

-         Slatina - 10 - 15 aprilie 1988 (ANEXA ... )

-         Râmnicu-Vâlcea - 9-15 aprilie 1989 (ANEXA .., )

-         Suceava - 1991

-         Slobozia - 31 martie - 5 aprilie 1992 (ANEXA ...)

-         Deva - aprilie ... 1993 (ANEXA ... )

In privinţa preocupǎrilor privind buna desfǎşurare a tuturor activitǎţilor din şcoalǎ şi comunitate prezint urmǎtoarele aspecte:

1. Am fost şefa catedrei de biologie pânǎ la pensionarea mea, în cadrul liceului "Liviu Rebreanu" actualmente Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu". In cadrul catedrei am prezentat programe ce vizau experimentele necesare lecţiilor de biologie, insistând asupra celor care se menţineau la proba practicǎ de biologie de la fazele naţionale, dar şi cele necesare lecţiilor curente. Impreunǎ cu colectivul de catedrǎ am propus de mai multe ori corectarea unor greşeli din manualele claselor IX - XII, am realizat dezbateri legate de programele şcolare.

2. La nivelul unitǎţii de învǎţǎmânt am fǎcut parte din Consiliul de administraţie, unde deseori am fǎcut propuneri legate de buna desfǎşurare a activitǎţilor din cadrul şcolii.

3. Am fost responsabila Comisiei Metodice a profesorilor de biologie din Judeţ, aproape 20 de ani, unde am contribuit cu foştii inspectori de specialitate, la organizarea şi desfaşurarea acestora şi la prezentarea unor acte normative ce vizau perfecţionarea activitaţii de predare a biologiei, modernizarea predǎrii.

4. In calitate de fostǎ metodistǎ a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Nǎsǎud am efectuat activitǎţi de inspecţie pentru susţinerea de grade didactice. Dintre acestea amintesc si anexez delegaţia:

§ în 1992 am participat la inspecţia pentru gradul I didactic la profesoara Muntean Aurora din Vermeş.

§ în 1997 inspeţia de gradul II la profesorul Ţirǎu Dan.

 

IV. In întreaga activitate didacticǎ m-am preocupat de modernizarea procedeelor didactice folosite in munca desfǎşuratǎ cu elevii. Astfel împreuna cu domnul professor Totir Constantin am participat la elaborarea a patru teme din manualul de ecologie varianta Transilvanǎ, condus de profesorul universitar Coman Niculae de la Facultatea de Biologie din Cluj-Napoca.

In privinţa propriei perfecţionǎri m-am încadrat în termenele prevǎzute pentru susţinerea probelor prevǎzute pentru obţinerea gradelor didactice şi ale altor activitǎţi de perfecţionare. In acest context menţionez:

1.   Reuşita la examenul de definitivare în învǎţǎmânt în sesiunea 30 iulie 1963, unde am obţinut media generalǎ 9.05 (ANEXA ... )

2.   Acordarea gradului didactic II si I  în urma promovǎrii probelor de examen la specialitatea Biologie cu media 10 (zece).

3.   Pentru întreaga activitate mi-a fost acordata în anul 2005 DIPLPMA DE EXCELENTA.

V.   Am fost dirigintǎ 34 de ani şi m-am bucurat de respectul oferit de elevi şi profesori. Deşi pensionatǎ, pasiunea mea pentru biologie a rǎmas aceeaşi. Cred cǎ biologia are nevoie de laboratoare bine dotate cu materiale naturale, de manuale bune şi corecte ştiinţific deoarece multe dintre manualele alternative au greşeli.

 

14.7.2018 Florentina Danci.

Pagini anexe

Mai mult